Asistenţă Ghid de iniţiere rapidă

NissanConnect utilizează tehnologia „hands-free”, smartphone-ul dvs. și display-ul vehiculului dvs. Nissan pentru a vă ajuta să fiți în permanenţă conectaţi. Serviciul conține numeroase funcționalități, precum și o listă în continuă creștere de aplicații care vă vor ajuta să fiți și mai conectat. Accesul la aplicaţie necesită abonament, pachetul de aplicaţii de bază fiind disponibil gratuit timp de 2 ani de la data achiziţionării vehiculului. Această funcționalitate este disponibilă pentru dispozitivele Android și iOS.

Urmați acești pași simpli: înregistrare, descărcare, conectare, pornire!

1. Înregistrarea şi activarea

Pentru a beneficia de serviciile conectate şi de aplicaţiile de la bordul vehiculului, trebuie să vă înregistraţi. Urmaţi acest procedeu simplu
Accesaţi www.nissanconnect.eu pentru a vă selecta ţara
Înregistraţi-vă în portalul web NissanConnect (trebuie să dispuneţi de seria şasiului)
Activaţi serviciile pentru aplicaţiile de la bordul vehiculului

2. Descărcarea aplicaţiei NissanConnect

Descărcaţi NissanConnect pe smartphone-ul dvs. compatibil (iPhone/Android) din magazinul cu aplicaţii al telefonului (App Store® sau Google Play Store ®)

Apoi, conectaţi-vă la aplicaţie cu datele de autentificare online pentru NissanConnect şi parola

3. Conectarea smartphone-ului la vehiculul Nissan

Smartphone-ul trebuie să fie conectat la vehicul fie prin Bluetooth®, fie prin cablu USB (iPhone)
Aplicaţia NissanConnect de pe smartphone-ul dvs. vă va permite accesul la o gamă de aplicaţii de la bordul vehiculului, toate putând fi accesate prin butonul Aplicaţiile mele
ACCESAREA APLICAŢIILOR DE LA BORDUL VEHICULULUI
Pentru a accesa aplicaţiile de la bordul vehiculului
• Apăsaţi butonul [Info] de pe NissanConnect. Astfel, veţi ajunge la ecranul Info, unde veţi vedea butonul „Aplicaţiile mele”.
• Apăsaţi butonul Aplicaţiile mele, iar aplicaţiile de la bordul vehiculului vor apărea pe ecranul unităţii

4. Conectarea la aplicaţia NissanConnect

La prima conectare, trebuie să vă introduceţi datele de autentificare online pe care le-aţi definit când v-aţi înregistrat în portalul NissanConnect.

5. Gestionarea aplicaţiilor mobile

Accesaţi pagina „Gestionarea aplicaţiilor mobile” şi selectaţi aplicaţiile pe care doriţi să le folosiţi în vehicul. Unele aplicaţii necesită descărcarea şi instalarea aplicaţiei pe smartphone, pe când altele impun introducerea datelor de autentificare pentru a vă conecta.